Ploaia....

      Azi, dupa o zi grea si posaca, am mers la o terasa ... a inceput sa ploua... In timp ce oamenii de pe strada fugeau sa se ascunda sub umbrelele mari ale bodegii, eu mi-am sorbit ultima gura de cafea din ceasca impreuna cu o tigara....    Si parca ti-am vazut chipul ademenitor in fumul tigarii...
      M-am ridicat de la masa, mi-am platit nota si am zambit..... am plecat zambind prin ploaie...  Mi-am adus minte cat de mult iti placea ploaia si cum te bucurai de stropii care cadeau pe tine. Mi-am adus aminte de copilul din tine, mi-am adus aminte de copilul din mine. Iti vedea chipul in fiecare picatura de apa care cadea pe trupul meu. Incercai sa ma mangai... incercai sa ma atingi.... Mi-am adus aminte cat de mult ne-am iubit... si cum ploia ne-a legat. Ma gandeam: ``De ce oameni fug de ploaie?`` , ``Ploia este asa de frumoasa, iti purifica sufletul !``. Si nu... ploaia nu ne desparte... ploaia de uneste.. Ploaia ne face mai ganditori, ploaia ne face mai romantici, ploaia ne face mai visatori si ne aduce aminte toate dorintele pe care le avem.
    Am intrat in scara blocului, mi-am intors privirea inca odata spre ploaie sa iti mai vad odata chipul, credeam ca o sa mi se faca dor de el, aveam nevoie de o ultima privire... Am urcat ispasita in casa, m-am intins in pat si am devenit mai ganditoare, mai romantica, mai visatoare si mi-am amintit toate dorintele pe care le am. Sunt singura in pat dar ploaia mi te-a eliberat din inima mea. Sunt singura dar fericita, sunt singura dar pura....