De ce scriu?

Zilele trecute vorbeam cu cineva despre ceea ce scriu! Ma intreba de ce scriu? Care este sentimentul care ma insipira? Nu am stiut cum si ce sa raspund!
M-am tot gandit!
Ce ma face sa scriu?Ce ma face sa nu mai scriu?
Am avut perioade in care scriam zilnic, la cursuri , la birou, in tranvai, chiar si la bar pe note de plata, si alte perioade in care parca uitam ca am scris vrodata!
Am crezut ca sentimente puternice precum ura, iubirea, gelozia, regretul, tristea ... sentimente care ne marcheaza sufletul... ma fac sa scriu...
E adevarat ... si sentimentele astea m-au facut sa scriu!
E ciudat cum totusi, de data asta linistea m-a adus iar pe foaie!
E o liniste intr-o perioada nelinistita!
O liniste ciudata , pe care nu am ai simtit-o !
Toata lumea parca tipa dupa mine, iar eu ii aud in soapta si merg mai departe!
O liniste in care ma gandesc la acum, la secunda asta, nu la ieri , nu la anul trecut, nu la anul care o sa vina!
Iar prezentul pe alocuri e frumos, pe alocuri e poate negru... nu imi pasa... e doar prezent!
Nici nu stiu sa mai compar prezentul cu trecutul.. sau sa ma gandesc ca maine o sa fie mai bine...
Poate sa fie si mai rau ...dar e liniste! Ce mai conteaza?
Nu ma mai gandesc daca ceea ce fac e gresit, daca este normal, daca este bine... stiu doar ca vreau!
Cred ca trebuie sa incepem sa facem si sa realizam lucruri pentru ca vrem...
Am uitat ca destinul suntem noi!
Am uitat cum sa mai fim sinceri unul cu altu, si ce este mai rau, am uitat sa fim sinceri cu noi!
Am invatat ce inseamna regretul, vinovatia, si suntem umbriti de mustrari de constinta!
Dar am uitat sa fim noi, asa cum suntem , fara o masca , fara un zambet fals, fara incruntari...
Hai sa fim noi!
Macar pentru un zambet, macar pentru o secunda in oglinda cand ne privim, macar langa o persoana draga, macar in sanul familiei,
Sa acceptam ca am vrut sa facem greselile pe care le-am facut si ca ne place sa facem greseala de acum..
Pentru ca asta ne defineste.
Pentru ca asa suntem noi!
Si sa o spunem privindu-ne in ochii:
Asta sunt eu si nu imi pare rau!

Rosu...

          De ce rosu?  Rosu nu este un mit pentru mine , nu este o pasiune , nu este un simbol, si nici pe departe o culoare. Nu am sa folosesc nici clisee precum o atitudine sau un mod de viata... Rosu nu este un cliseu, rosu nu este un etalon.
          Rosu este rosu.... 
          Este balanta perfecta. Este combinatia intre alb si negru, intre pur si murdar, este viata dar totodata este moarte. Te gandesti la rosu cand vorbesti de pasiune, de iubire intensa...  te gandesti la rosu cand urasti pe cineva.... o balta de sange...
         Rosu era marul otravit oferit Albei-ca-Zapada sau inimioara desenata in coltul caietului de mate cand suspinai dupa prima iubire..  Cand ma enervez buzele mele devin lafel de rosii ca atunci cand ma saruti.  Rosu este si apusul si rasaritul.
         Rosu este trandafirul care te inteapa sau care iti bucura simturile, rosu e un Bloody Mary, rosie e capsuna sau lenjerie intima, rosie este si luna uneori cand vrea sa fie mai frumoasa, rosii sunt unghiile unei prostituate, dar si a unei vaduve, rosie este floarea din par a unei tiganci, dar si florile de pe pantalonii unui hippie.

        Rosu sunt eu..... rosu aprins ...