Fiecare femeie cu care am vorbit are asteptari de la viitorul partener...
Femeia isi formeaza un sablon despre cum si-ar dorii sa fie si sa arate partenerul ideal al ei.
Trist...
Evident ca nu gasesc barbatul care sa se detina atatea avantaje si caracteristici pozitive si devin nemultumite
Unele se conformeaza si continua relatia , iar nemultumirile ei se transforma in frustrari...
Frustrarile se transforma in nesiguranta de sine,
Nemultumirele de sine se rasfrung pe partener, pe prieteni, pe rude si cei este mai rau pe copii.
Altele pleca si mereu sunt in cautare de partenerului ideal, cautandu-l la infinit , fiind judecate de societate, denumite femei usoare.
Ma uit in trecut nu am avut tipar.. nici fizic, comportamental.
Evident mi-am dorit un barbat educat care sa stie cand e cazul sa imi traga scaunul intr-un local, sa imi deschida usa la masina cand intru sau sa nu ma lase sa imi torn eu vin in pahar, sunt chestii de bun simt, educatie si respect fata de mine.
Singurul lucru pe care l-am vrut, a fost sa aibe defectele perfecte!
Nu ma deranjeaza daca sforaie noaptea... nu e vina lui, plus ca am somn adanc si nu il aud!
Nu ma deranjeaza o cicatrice, cateva km in plus, nici cheia de masina sau eu stiu ce alte bazaconii care cauta domnisoarele
Asta e .. te vreau cu defecte... ...
Zilele trecute vorbeam cu cineva despre ceea ce scriu! Ma intreba de ce scriu? Care este sentimentul care ma insipira? Nu am stiut cum si ce sa raspund!
M-am tot gandit!
Ce ma face sa scriu?Ce ma face sa nu mai scriu?
Am avut perioade in care scriam zilnic, la cursuri , la birou, in tranvai, chiar si la bar pe note de plata, si alte perioade in care parca uitam ca am scris vrodata!
Am crezut ca sentimente puternice precum ura, iubirea, gelozia, regretul, tristea ... sentimente care ne marcheaza sufletul... ma fac sa scriu...
E adevarat ... si sentimentele astea m-au facut sa scriu!
E ciudat cum totusi, de data asta linistea m-a adus iar pe foaie!
E o liniste intr-o perioada nelinistita!
O liniste ciudata , pe care nu am ai simtit-o !
Toata lumea parca tipa dupa mine, iar eu ii aud in soapta si merg mai departe!
O liniste in care ma gandesc la acum, la secunda asta, nu la ieri , nu la anul trecut, nu la anul care o sa vina!
Iar prezentul pe alocuri e frumos, pe alocuri e poate negru... nu imi pasa... e doar prezent!
Nici nu stiu sa mai compar prezentul cu trecutul.. sau sa ma gandesc ca maine o sa fie mai bine...
Poate sa fie si mai rau ...dar e liniste! Ce mai conteaza?
Nu ma mai gandesc daca ceea ce fac e gresit, daca este normal, daca este bine... stiu doar ca vreau!
Cred ca trebuie sa incepem sa facem si sa realizam lucruri pentru ca vrem...
Am uitat ca destinul suntem noi!
Am uitat cum sa mai fim sinceri unul cu altu, si ce este mai rau, am uitat sa fim sinceri cu noi!
Am invatat ce inseamna regretul, vinovatia, si suntem umbriti de mustrari de constinta!
Dar am uitat sa fim noi, asa cum suntem , fara o masca , fara un zambet fals, fara incruntari...
Hai sa fim noi!
Macar pentru un zambet, macar pentru o secunda in oglinda cand ne privim, macar langa o persoana draga, macar in sanul familiei,
Sa acceptam ca am vrut sa facem greselile pe care le-am facut si ca ne place sa facem greseala de acum..
Pentru ca asta ne defineste.
Pentru ca asa suntem noi!
Si sa o spunem privindu-ne in ochii:
Asta sunt eu si nu imi pare rau!
Sunt aici pe foie, pe blog.!
In visul sau cosmarul vietii tale.
Cat curaj iti trebuie ca sa ma vezi?
De cati ochii ai nevoie sa ma citesti?
Urechile unde iti sunt de nu ma auzi?
Unde ai plecat de nu ma simti?
Lasitatea si frica este pacatul uman
Care ne rupe de realitate ,
De adevarata viata.
Nu ai cum sa simti vibratia respiratiei tale
Daca jumatate din sufletul tau este in trecut
Iar alta este viitor.
Ai uitat sa mai respiri !
Cat curaj iti trebuie sa te privesti?
De cati ochii ai nevoie sa te citesti?
Urechile unde iti sunt de nu te auzi?
Unde ai plecat de nu te simti?
Ieri mi-am aruncat hainele!
Mi-am dat seama ca am o gramada de chestii inutile:
Sutiene, portjartiere, negligee ..toate inutile.
Push-up... o prostie!
O inventie facuta sa te sugrume..
Sanii sunt mai frumosi in caderea lor lina decat pusi margele la gat!
Ieri am aruncat tot pentru ca de azi sa umblu goala.
Oglinzile din casa s-au razvratit pana cand am cedat!
Acum imi sunt prietene.
Vorbesc mereu cu mine cand sunt in fata lor si de fiecare data nu aud decat :
Esti frumoasa!
Pentru ca da sunt frumoasa!
Nici nu le intreb cine este cea mai frumoasa precum mama vitrega a Albei ca Zapada!
Ele imi raspund fara intrebare.
In povestea mea eu sunt Alba ca Zapada.
Stii de ce sunt frumoasa?
Ca sunt femeie.
Femeie ma fac firele albe din cap,
Femeie ma face primul rid aparut,
Femeie ma face urma de celulita de pe posterior,
Iar formele rodunde la burtica tot femeie ma fac.
De un an de zile tot descopar femeia din mine,
Si nu ma plictisesc,
Mereu aflu lucruri noi despre mine...
Femeia este un mister si pentru ea insasi...
Asta ne face speciale..
Daca am fost anotimp,
Am fost vara, iti dadeam sudoare pe frunte si iti ardeam corpul de caldura.
Daca am fost culoare,
Am fost rosu, iti atrageam privirea oriunde eram.
Daca am fost element,
Am fost apa, ti-am curatat corpul de fiecare data cand ai simtit nevoia.
Daca am fost stea,
Am fost steaua Nordului si mereu ti-am aratat calea.
Daca am fost floare,
Am fost un mac, ma ofileam repede daca ma puneam in vaza.
Daca am fost copac,
Am fost salcie, sigur nu ma rupeam daca era furtuna.
Daca am fost gaza,
Am fost albina, am polenizat pe toate meleagurile insorite.
Daca am fost animal,
Am fost pisica, vroiam mangaiata doar cand aveam chef, daca nu te zgariam.
Daca am fost pasare,
Am fost porumbel, iti aduceam vesti de pe meleaguri indepartate.
Daca am fost copil,
Am fost si eu inocent , sensibil, jucaus si in cautare de noi aventuri si descoperiri.
Daca am fost barbat,
Am fost si eu ca ei, nu am stiut sa imi arat indeajuns iubirea fara de femeia de langa mine.
Daca am fost zeita,
Am fost Hera, protejam casnicia, caminul si femeia.
Daca sunt femeie ,
Sunt lafel ca ele, frumoasa si fragila, doamna, mama, copil, iubita si amanta.
Daca voi fi inger,
Voi fi Cupidon, iti voi aduce mereu iubirea in cale.
Dar mai presus de toate sunt Om,
Sunt Eu, fac greseli, iubesc, si ma descopar in fiecare zi. Am invatat din tot ce am fost si din ceea ce sunt pentru a deveni ce vreau.
Dar tu...
Tu ce ai fost, tu ce esti, ce vei fi?
Ps: Azi vreau sa ii multumesc Silviei. O noua prietena care fara sa ma cunoasca mi-a admirat blogul, mi-a dat impuls sa merg mai departe, mi-a inseninat ziua si mi-a oferit iubire neconditionata. Iti multumesc!
In primul rand tin sa multumesc pentru trafic si ca am aflat de blogul meu de la alti ;)) Se aude ca este dragut, interesant si ca scriu frumos! Ma bucur si sa ma mandresc cu asta si va promit ca am sa scriu mai des... Va multumesc!
In al doilea rand ma bucur ca este dimineata! Un nou inceput ... Ma bucur ca am inceput sa dorm putin si sa nu ma plang de asta , si sa fiu destul de odihnit, inseamna ca nu ma mai ascund, nu mai fug de realitate, ma infrunt cu ea! Sau poate incep sa ma bucur de ea si sa imi placa! Ador acum dimineata! Ofera mereu un nou inceput, dimineata are atatea vise de implinit ... plina de nadejde si de incredere!
O zi frumoasa! Azi poate visele voastre se vor implini....
M-am intrebat mult timp daca inca mai sunt in stare sa simt.... totul era ca o joaca , ca un sport doar ca o atractie... de fiecare data am vrut sa simt mai mult insa nu am reusit.
Cu timpul m-am obisnuit cu ideea , eram selectiva insa. Imi doream sa arate bine, sa ma atraga, sa fie ingrijit, curat si sa gandeasca altfel. Sa fie diferit de restu, si era deajuns. Asta parca ma definea, prin asta eram eu, unica, si ma simteam puternica.
Cineva m-a transformat exact cand credeam ca nu mai am salvare si cand nu mai cautam si nu mai vroiam salvare.
Stiam ca era cea mai complicata relatie, nu vroiam sa ii cer nimic, nu imi trebuia nimic, ora petrecuta langa el imi era deajuns . Totul s-a petrecut intr-o fraciune de secunda si mie inca imi pare o eternitate.
Inca ma intreb daca asta era iubirea? iubirea este diferita in functie de vasta.
Langa el m-am redescoperit, parca am crescut peste noapte din pustoaica in femeie. O femeie care are nevoie de bratele ferme ale barbatului de langa ea.
Am devenit dependenta de soaptele lui, universul era al meu cand se uita in ochii mei si imi spunea ca sunt cea mai frumoasa femeie. Nu era nici frumos nici urat, nu eram nici de o varsta dar nici batran nu era, nu era nici bogat nici sarac, nu avea nimic special... Eu ma simteam speciala in bratele lui, ma simteam dorita , ma simteam iubita, ma simteam femeie si ca pot face orice atata timp cat imi este alaturi. Pentru felul in care ma simteam langa el, era special. Era barbat. Putini masculi mai sunt barbati in zilele noastre.
Am reinvatat sa fac dragoste, am reinvatat sa fiu fericita, am reinvatat sa ma las descoperita, sa imi deschid sufletul. Nu am vrut sa cer nimic de la el, dar fara sa vreau am cerut prea mult. El nu mi-a cerut decat un lucru , sa nu exista " pentru ca " intre noi.
Am incalcat angajamentul... am invatat sa iubesc dar nu am invatat sa pastez.
Iar acum ma simt femeie, dar sunt goala fara el. Acum imi pare rau ca nu sunt mama copilului lui , acum imi pare rau ca nu am stiu sa apreciez ce am avut.
Acum nu imi doresc decat sa il sarut si sa ma uit in ochii lui si sa ii spun ca il iubesc , ca nu sunt intreaga fara el. Ca nu am putut sa ma las atinsa de un alt barbat si ca pentru felul in are m-a facut sa ma simt langa el este cel mai special barbat din lume si ca nu imi pasa de nimic atata timp cat ma face sa ma simt iar lafel.
Pentru ca il iubesc si atat!
