Te simt...

Te simt mai aproape decat trebuie,
Mai aproape decat trecutul,
Mai prezent decat maine..

Iti vad umbra mai luminoasa decat luna,
Mai aprinsa decat jarul,
Mai perfecta decat diamantul...

Si mirosul ma imbie mai invaluitor ca niciodata,
Mai intepator decat mirul,
Mai verde decat busuiocul...

Dar nu te gasesc in vazduh, oricat te caut,
Esti mai departe decat orizontul,
Mai rece decat mortul...

Einstein nu era nebun, Eistein era doar relativ!

Eistein nu era nebun,
Eistein era doar relativ.
Stiu ca totul pare abstract,
O insiruire de litere fara noima,
O insiruire de organe este si trupul nostru,
Toate puse intr-o logica greu de definit.
Cand lumina in viteza ei il loveste,
Se propaga intr-o iubire,
O iubire relativa.
Relativ implinita,
Relativ impartasita,
Relativ dorita.

Eistein nu era nebun,
Eistein era doar relativ.
Relativa sunt si eu in agonia mea simplista,
Cu ganduri care par abstracte
O insiruire de emotii fara noima.
Toate randuite cu o grija nedefinita in creier.
Cand emotia in viteza ei il loveste,
Se propaga intr-o iubire,
O iubire relativa.
Relativ implinita,
Relativ impartasita,
Relativ dorita.

Eistein nu era nebun,
Eistein era doar relativ.

La multi ani!

La multi ani!
Un 2014 cu chef de scris, acum ca am pe ce si cu ce cu adevat!!! Deci imi propun ca anul asta sa scriu mai mult!
Cadoul de inceput de an genial!! 

 

Fata cu ruj rosu

Fata cu ruj rosu nu are voce dar canta mereu.

Nu este mai deloc multumita dar zambeste.

Poarta mereu tocuri si priveste oamenii de sus.

Ea stie mereu ce poate,

Stie inainte de toti ce sa va intampla,

Si simte cand oamenii o privesc.

Si tu intorci capul dupa ea pe strada.

Esti unul din multime pentru ea,

Dar ea este fata cu ruj rosu.

Ea este doar ea.

Nici apusul,

Nici rasaritul,

Nici marea sau ninsoarea 

Nu este ca ea.

Ele mereu au ceva in comun,

Sunt mereu lafel de frumoase.

Ea este altfel mereu.

Nu stii de ce te uiti la ea,

Poate rujul rosu sare in evidenta,

Dar in cele din urma o vezi pe ea, naturala...

Nu o poti picta, nu ii retii vocea,

Nu o mai vezi in nici o alta fata.

Iti ramane in minte precum un parfum, 

Precum o senzatie, un sentiment...

Si cand incerci sa ti-o imaginezi este doar o fantoma, o umbra,

Cu ruj rosu.

Defectele perfecte!

         
Fiecare femeie cu care am vorbit are asteptari de la viitorul partener...
Femeia isi formeaza un sablon despre cum si-ar dorii sa fie si sa arate partenerul ideal  al ei.
Trist...
Evident ca nu gasesc barbatul care sa se detina atatea avantaje si  caracteristici pozitive si devin nemultumite
Unele se conformeaza si continua relatia , iar nemultumirile ei se transforma in frustrari...
Frustrarile se transforma in nesiguranta de sine,
Nemultumirele de sine se rasfrung pe partener, pe prieteni, pe rude si cei este mai rau pe copii.
Altele pleca si mereu sunt in cautare de partenerului ideal, cautandu-l la infinit , fiind judecate de societate, denumite femei usoare.
Ma uit in trecut nu am avut tipar.. nici fizic, comportamental.
Evident mi-am dorit un barbat educat care sa stie cand e cazul sa imi traga scaunul intr-un local, sa imi deschida usa la masina cand intru sau sa nu ma lase sa imi torn eu vin in pahar, sunt chestii de bun simt, educatie si respect fata de mine.
Singurul lucru pe care l-am vrut, a fost sa aibe defectele perfecte!
Nu ma deranjeaza daca sforaie noaptea... nu e vina lui, plus ca am somn adanc si nu il aud!
Nu ma deranjeaza o cicatrice, cateva km in plus, nici cheia de masina sau eu stiu ce alte bazaconii care cauta domnisoarele
Asta e .. te vreau cu defecte...  ...

De ce scriu?

Zilele trecute vorbeam cu cineva despre ceea ce scriu! Ma intreba de ce scriu? Care este sentimentul care ma insipira? Nu am stiut cum si ce sa raspund!
M-am tot gandit!
Ce ma face sa scriu?Ce ma face sa nu mai scriu?
Am avut perioade in care scriam zilnic, la cursuri , la birou, in tranvai, chiar si la bar pe note de plata, si alte perioade in care parca uitam ca am scris vrodata!
Am crezut ca sentimente puternice precum ura, iubirea, gelozia, regretul, tristea ... sentimente care ne marcheaza sufletul... ma fac sa scriu...
E adevarat ... si sentimentele astea m-au facut sa scriu!
E ciudat cum totusi, de data asta linistea m-a adus iar pe foaie!
E o liniste intr-o perioada nelinistita!
O liniste ciudata , pe care nu am ai simtit-o !
Toata lumea parca tipa dupa mine, iar eu ii aud in soapta si merg mai departe!
O liniste in care ma gandesc la acum, la secunda asta, nu la ieri , nu la anul trecut, nu la anul care o sa vina!
Iar prezentul pe alocuri e frumos, pe alocuri e poate negru... nu imi pasa... e doar prezent!
Nici nu stiu sa mai compar prezentul cu trecutul.. sau sa ma gandesc ca maine o sa fie mai bine...
Poate sa fie si mai rau ...dar e liniste! Ce mai conteaza?
Nu ma mai gandesc daca ceea ce fac e gresit, daca este normal, daca este bine... stiu doar ca vreau!
Cred ca trebuie sa incepem sa facem si sa realizam lucruri pentru ca vrem...
Am uitat ca destinul suntem noi!
Am uitat cum sa mai fim sinceri unul cu altu, si ce este mai rau, am uitat sa fim sinceri cu noi!
Am invatat ce inseamna regretul, vinovatia, si suntem umbriti de mustrari de constinta!
Dar am uitat sa fim noi, asa cum suntem , fara o masca , fara un zambet fals, fara incruntari...
Hai sa fim noi!
Macar pentru un zambet, macar pentru o secunda in oglinda cand ne privim, macar langa o persoana draga, macar in sanul familiei,
Sa acceptam ca am vrut sa facem greselile pe care le-am facut si ca ne place sa facem greseala de acum..
Pentru ca asta ne defineste.
Pentru ca asa suntem noi!
Si sa o spunem privindu-ne in ochii:
Asta sunt eu si nu imi pare rau!

Ai uitat sa mai respiri!

Sunt aici pe foie, pe blog.!
In visul sau cosmarul vietii tale.
Cat curaj iti trebuie ca sa ma vezi?
De cati ochii ai nevoie sa ma citesti?
Urechile unde iti sunt de nu ma auzi?
Unde ai plecat de nu ma simti?
Lasitatea si frica este pacatul uman
Care ne rupe de realitate ,
De adevarata viata.
Nu ai cum sa simti vibratia respiratiei tale
Daca jumatate din sufletul tau este in trecut
Iar alta este viitor.
Ai uitat sa mai respiri !
Cat curaj iti trebuie sa te privesti?
De cati ochii ai nevoie sa te citesti?
Urechile unde iti sunt de nu te auzi?
Unde ai plecat de nu te simti?